Author: Danut

IOAN MARCHIS
DATA NAȘTERII: 12 03 1955
LOCUL NAȘTERII: Comuna Bârsană județul Maramureș
STUDII:
Liceul de Muzică și Artă Plastică – Baia Mare 1975
Academia de Arte Plastice “Ion Andreescu” Cluj Napoca, promoția 1981, secția sculptură
Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Romania
EXPOZIȚII PERSONALE
” Octombrie 1974, Baia Mare, Clubul Tineretului – desen, grafică, tuș, monotipie, creion;
” Ianuarie 1977, Cluj Napoca, Casa Radio – desen, grafică, tuș, monotipie, creion;
” 1980, aprilie, Sighetu Marmației – desen, grafică, tuș, monotipie, creion;
” 1984, septembrie, Baia Mare, Galeriile de Artă UAP – Sculptură: aluminiu, bronz, lemn;
” 1984, octombrie, Sighetu Marmației, Muzeul Maramureșului – Sculptură: aluminiu, lemn;
” 1988, septembrie, Baia Mare, Galeriile de Artă UAP – Sculptură: teracotă, gips, bronz, aluminiu, lemn;
” 1993, martie, Baia Mare, Galeriile de Arta UAP – Sculptură: lemn, teracotă, metal;
” 1993, decembrie, Cluj Napoca, Galeriile Radioteleviziunii – Sculptură: lemn, metal, teracotă;
” 1994, martie, Roma (Italia), Galeria de Artă “Academia di Romania” – Sculptură, pictură, textile (lemn, pânză, teracotă, metal);
” 2000, iulie, Rabat (Maroc) – “Mahomed al V-lea” – Sculptură.
EXPOZIȚII INTERNAȚIONALE
” August 1982 UNGARIA – GYULA;
” Octombie – Noiembrie 1987, JAPONIA – KYOTO; Impact Art Kyoto;
” Ianuarie 1991 UNGARIA – NYIREGYHAZA;
” Martie 1994 – ITALIA – ROMA;
” Iunie 2000 – MAROC – RABAT;
LUCRĂRI MONUMENTALE
” 1984 Baia Mare – SOLAR ARCH (lemn);
” 1994 Săliștea de Sus – MIHAI EMINESCU (bronz);
” 1994 Valea Chioarului – MIHAI VITEAZUL (bronz);
” 1995 Baia Mare – NICOLAE IORGA (bronz);
” 1997 Suciu de Sus – ATANASE MOT DÂMBU (bronz);
” 1997 Baia Mare – PINTEA VITEAZUL (bronz);
” 1997 Baia Mare – I.C. BRĂTIANU (bronze);
” 1998 Baia Mare – GHEORGHE POP DE BĂSEȘTI (bronz);
” 1999 Baia Mare – GEORGE COȘBUC (bronz);
” 1999 București, Palatul Parlamentului – GHEORGHE BRĂTIANU (bronz);
” 2000 Baia Mare – OCTAVIAN GOGĂ (bronz);
” 2000 Baia Mare – MIHAI EMINESCU (bronz);
” 2000 Ploiești – I.G.DUCA (bronz);
” 2000 Mănăstirea Habra, Maramureș – MIHAI VITEAZUL (bronz);
” 1997-2001 Ansamblul monumental AVRAM IANCU (bronz);
” 2001 – Coas, Maramureș – ION POPESCU DE COAS (bronz);
Prezent cu lucrări în Muzeul de Artă Baia Mare, Muzeul Maramuresului din Sighetu Marmației, în colecții particulare din: Romania, Ungaria, germania, Israel, UȘA, Egipt, Austria, Franța, Anglia, Japonia, Maroc.
ALTE ACTIVITĂȚI CULTURALE
” 1994 – Președinte al Fundației culturale “Archeus și director al revistei de cultura “Archeus”;
” 2001 – Director al Direcției județene pentru Cultura, Culte și Patrimoniu Cultural National;
COLABORĂRI CU:
” eseuri, desene, reproduceri, etc.
1979-1981 – Revistele “Napoca Universitară” și “Echinox”;
1985 – Revista “Artă” nr.9 (copertă);
1985 – 1986 – Revistele “Familia”, “Flacăra”, “România Literară”, “Contemporanul”, “Cronica” Magazines;
1993 – Revista “Familia” (pictures and sculptures);
1994 – La Republica (Italia) – cronica plastică;
1993-1995 – Diverse articole, reproduceri, cronici în “Graiul Maramuresului”, “Clipa”, “Nord Magazin”;
1995-2001 – Cronici plastice, desene, reproduceri – revista “Archeus”;
1995-2001 – Coperta și ilustrații la diverse cărți de poezie, proză, eseuri (Ștefan Marinca, Vasile Lățiș, Mihai Cupcea, Augustin Botiș, Nicoară Mihali etc.).
PREMII:
1973 – Premiul II – “Primăvara clujeană” – Licee de Artă
1981 – Premiul I – Sculptura – Primăvara studențească, Cluj Napoca
1978 – Mențiune – Conferință Națională a Cercurilor și Cenaclurilor Științifice Studențești-București cu eseul “Un mod de a vedea Brâncuși”.
1980 – Premiul I Conferință Națională a Cercurilor și Cenaclurilor Științifice Studențești-Cluj Napoca cu lucrarea “UnO gramatica a percepției vizuale”.
1995 – Locul II la Concursul Național pentru Ansamblul Monumental “Bogdan Vodă” Monumental.
1997 – Diploma de Onoare a Maramuresului Istoric – Societatea Bogdan Vodă, Cluj Napoca.
1995-1999 – Diploma de onoare a școlilor “N. Iorga”, “George Coșbuc”, “Mihai Eminescu” Baia Mare.
HOBBY:
tenis, colecționar de artă.

Toader Bârsan este redescoperitorul (în urmă cu vreo 50 de ani) lanţului lucrat dintr-o singură bucată de lemn, tehnica de lucru făcând-o apoi, generos, cunoscută tuturor.Născut pe 29 februarie 1944 („rămân tânăr pentru că am ziua numai o dată la patru ani” susţine el şugubăţ)a crescut şi trăit în sat toată viaţa. Feciorii Ioan şi Teodor îi calcă pe urme, amândoi fiind renumiţi şi talentaţi meşteri în lemn. Unchiul Toader lucrează 6 zile pe săptămână, zi-lumină, fără nici un fel de sculă electrică, fără telefon mobil, fără gadget-uri. El este unul dintre ultimii meşteri care procedează astfel… Cu uşa veşnic deschisă, ospitalier, glumeţ, reconfortant şi cu inima deschisă ca nimeni altul, primeşte în atelierul său mai mulţi vizitatori anual decât o fac bisericile UNESCO de la Bârsana-Jbâr, Poienile Izei, Plopiş sau Rogoz…
Lui Toader Bârsan i-a fost conferit, de către C.J. Maramureş, titlul de Ambasador al Turismului Maramureşean, alături de alte zeci de personaje, multe dintre ele fără nici o legătură cu acest domeniu de activitate. De acest titlu, pur onorific şi constând într-o diplomă plastifiată, nu au beneficiat, însă, decât alţi patru meşteri din Maramureşul istoric: Vasile Şuşca din Săcel, Maria Zapca şi Dumitru Pop-Tincu din Săpânţa şi Victoria Berbecaru din Botiza.
Nici la Bucureşti el nu a fost apreciat la adevărata sa valoare, altfel ar fi încăput pe lista Tezaurelor Umane Vii, titlu mult mai important, conferit de către Ministerul Culturii şi care aduce, cel puţin teoretic, şi o mică rentă viageră…
Da, cei de la Ministerul Culturii au apreciat că personalităţile aproape legendare din Ţara Maramureşului nu merită onoarea de a fi declarate Tezaure Umane Vii, doar nici răposaţii lemnari Pătru Godja-Pupăză şi Găvrilă Hotico-Herenta, ori ceteraşul Ion Covaci-Paganini, n-au beneficiat de asemenea onoruri. Pe lista „Tezaurelor” au fost incluse personalităţi ale culturii populare din Oaş, Lăpuş ori Bistriţa, dar nici măcar un singur nume din Maramureşul istoric!
Iar statul român a decis că Toader Bârsan merită doar Ordinul Meritul Credincios clasa a III-a, pe care l-a primit în vremea administraţiei lui Ion Iliescu…
Dar, pentru noi, maramureşenii care ştiu cum stau lucrurile, marii noştri meşteri sunt, şi vor rămâne, Tezaure Umane Vii, cu sau fără „poptire” de pe la ministere. Printre ei sunt sculptori în lemn, meşteri de biserici, morari, piuari, opincari, clopari, cojocari, butnari, fierari, împletitori de coşuri, drăniceri ori iconari, dar şi ultimele confecţionere de cununi de mireasă, ultima împletitoare de „mânecări” cu acul din lemn, ultimul spătar şi mulţi alţii dintre cei 6-700 de meşteri dar şi dintre zecile de muzicanţi tradiţionali ai Ţării Maramureşului…

Sculptorul Ion Bledea s-a născut la Bârsana, pe frumoasa Vale a Izei. Are în urmă un trecut artistic solid – un număr impresionant de lucrări semnate Ion Bledea fac parte din colecții private de pe întreg mapamondul sau se înalță monumental în orașe importante din Europa și Mexic. Ion Bledea este un nume de referință pentru Sighetul Maramureșului, dar și pentru România.
În mintea lui, în lucrările cuminți/ atent expuse în atelier, în casa lui, sunt depozitate sute, mii de momente importante din viața sculptorului. Ne-a dezvăluit amănunte – interferențe cu directori de întreprinderi, cu diverși oameni importanți, miniștri, ambasadori, oameni de cultură, artiști, personalități din țară și din lumea largă. Panoplia lui cu zecile de premii, marea majoritate obținute în străinătate, din Germania până în Mexic este dovada că Ion Bledea este un om împlinit; el atașează la fiecare lucrare o descriere cu lux de amănunte, detalii profesionale dar și observații de culise de la concursurile la care a participat. Sculptorul sighetean își iubește munca, arta, modelatul lemnului, lucrează cu aceeași pasiune ca și-n tinerețe și are planuri pe termen lung. Vizitatorii, oaspeții Sighetului, cei care sunt cunoscători într-ale artei ajung și pe la locuința familiei Bledea (de pe liniștita stradă Bradului), îl caută și-i cercetează cu drag muzeul de-acasă, toți fiind seduși de „armata” de lucrări, de subiectele abordate și mai ales de stilul inconfundabil prin care sculptorul dezvoltă atât teme tradiționale cât și subiecte moderne.
Ion Bledea, artist autodidact, celebru în întreaga Europă, este un om modest, cu bun simț, „rău” și năbădăios cu cei care nu-i respectă personalitatea și, mai ales, mândru că este absolvent al Liceului Dragoș Vodă (promoția 1974, seral).

Profesorul dr. Nuţu Roşca s-a născut în ziua de 17 martie 1932, în comuna Bârsana. Primele patru clase le-a făcut la şcoala din localitatea natală, după care a urmat gimnaziul în Sighetu Marmaţiei şi tot aici a studiat la Liceul „Dragoş Vodă”, unde a obţinut şi bacalaureatul. În anul 1968 a absolvit Facultatea de Filologie – Universitatea „Babeș Bolyai”, obţinând Diploma de licenţă în filologie. În 1972 a reuşit la concursul de admitere la doctorat la Universitatea din Bucureşti, iar în anul 1978 a obţinut titlul ştiinţific de Doctor în Filologie.

A fost cadru didactic la mai multe şcoli din localităţile: Bârsana, Strâmtura, Sarasău, Iapa. În Sighetu Marmaţiei a predat la Şcoala Nr. 2, la Liceul Pedagogic, la Liceul Industrial nr. 2, la Liceul „Dragoş Vodă”. S-a pensionat în 1994. Profesorul Nuţu Roşca a fost şi director de şcoală, îndrumător la lucrări de gradul I, lector la Universitatea Populară din Sighetu Marmaţiei. A fost timp de mai mulţi ani preşedinte al Cenaclului literar „George Coşbuc” din Sighetu Marmaţiei, prim epitrop al Catedralei Sf. Arh. Mihail şi Gavriil din Sighetu Marmaţiei, preşedinte al Societăţii Filologice din Sighetu Marmaţiei, redactor la publicaţiile „Speranţa”, „Dor” şi „Ţara Maramureşului”, deputat eparhial în patru legislaturi. Profesorul Nuţu Roşca a făcut cercetări de specialitate, a publicat studii de lingvistică, literatură şi istorie laică şi bisericească, a susţinut numeroase comunicări ştiinţifice la diferite simpozioane, conferinţe, congrese, organizate de biblioteci, muzee, inspectorate şcolare, universităţi şi alte instituţii laice şi bisericeşti.

A fost distins cu titlul de “Cetățean de onoare” al Sighetului în anul 2012!

Născut în 1908 într-o familie de țărani săraci, absolvă Scoală Normală în 1926, funcționând apoi patru decenii în învățământ. Cu ajutorul unei burse studiază la Roma metoda Montessori; rezultatul experienței italiene îl sintetizează într-o broșură.
După cel de-al doilea război mondial ocupă o vreme funcția de inspector scolar județean. În 1938 a realizat manualul Geografia județului Maramureș pentru clasa a ÎI-a, iar în 1966 colaborează la manualul Geografia regiunii Maramureș.
A predat în cadrul Liceului Dragoș Vodă și al Școlii generale nr. 3 din Sighetu Marmației. Neobosit culegător de folclor, este premiat în 1934 de către Arhiva de folclor a Academiei Romane și este prezent cu 305 piese în volumul “Folclor din Transilvania”. Pentru lucrarea “Monografia comunei Bârsană” a fost premiat cu locul II pe țară; o lucrare cu caracter monografic pe aceeași tema (“Doina mândră pîn Bârsana”) i-a apărut în 1980 la Baia Mare, în colecția “Câte flori pe Iza-n sus”. A activat pe tărâm publicistic cu articole în “Gazeta maramureșeană”, “Graiul Maramuresului”, “Acțiunea maramureșeană” (redactor), “Viață școlară”, “Scoală maramureșeană” (redactor), “Scoală vremii”, “Știrea”, “România liberă”, “Gazeta învățământului”, “România literară”, etc.
Petre Lenghel-Izanu era un tradiţionalist convins. Nu voia să audă de magnetofon, nu-i plăcea nici aparatul foto, pe motiv că pe teren omul trebuie să fie lejer. Dascălului Petre Lenghel-Izanu îi plăcea să-i evoce pe intelectualii sigheteni, avea cuvinte calde pentru Gheorghe Dăncuş, Vasile Ilea, Mihai Marina, Artur Anderco şi alţii. Petre Lenghel-Izanu era un pasionat culegător de folclor, înfrăţit cu cutreierarea satelor. Era fericit: „Vai, ce lucruri faine au lelea Mărie din Onceşti şi Nemeş Pălăguţa din Bârsana! Apoi cum să nu te apropii de ele?” Pe atunci satele maramureşene erau cele mai bogate în folclor.
Umbla de unul singur prin sate, îmbrăcat sumar chiar şi pe vreme mai friguroasă, de multe ori flămând.
Ne-a părăsit trecînd înspre cele veșnice în 1979.

Între anii 1735 și 1740, sediul Episcopiei a fost la Mănăstirea Bârsana, iar episcop a fost Gavriil Ştefanca, starețul acestui așezământ, care provenea dintr-o familie de nobili din localitate. Ca și înaintașii săi, Gavriil Ştefanca s-a opus cu mult curaj unirii românilor din Maramureș cu catolicismul austro-ungar. Despre condițiile vitrege în care s-a desfășurat activitatea sa, istoricul Nuțu Roșca ne spune următoarele: „La 26 august 1737, Consiliul Locotenenței Regale a dat ordin Congregației Comitatului din Sighetu Marmației să adune și să nimicească toate cărțile ortodoxe din toate bisericile și mănăstirile Maramureșului. Atunci au fost distruse multe cărți bisericești, iar bisericile și mănăstirile au intrat într-o mare criză de cărți sfinte. Apoi mai multe ordine imperiale au interzis pătrunderea în Transilvania a cărților ortodoxe din Ţara Românească și din Moldova ”.Cu toate acestea, protopopii și preoții, împreună cu credincioșii maramureșeni, au ținut în ascuns legături cu românii din Moldova și Ţara Românească. Astfel au reușit, cu mari sacrificii, să aducă, pe cărări ascunse din munți, cărțile sfinte necesare pentru toate parohiile și lăcașurile monahale. Acestea au fost folosite la mănăstire până la desființarea ei, în 1791, iar la parohie, pe toată perioada uniației, până în 1948. Unele dintre cărți au fost păstrate până astăzi și fac parte din patrimoniul culturii naționale.
Gavriil Ştefanca se înscrie în categoria peste 40 de episcopi ortodocși ai Maramureșului, care s-au jertfit pentru ca românii de aici să rămână statornici în legea strămoșească. Lupta sa a rămas exemplară pentru preoți și călugări, având o înrâurire puternică și asupra credincioșilor maramureșeni.