Despre

Relief, Arii și Hidrografie

I. Zone protejate

Pe raza localităţii, râul Iza şi o parte din terasele Izei şi dealurile din jurul localităţii sunt incluse în Situl Natura 2000 Valea Izei – Dealul Solovan având codul Suprafaţa inclusă în sit este de 1097 ha (15%) din suprafaţa administrativă a localităţii.

1.1 Relieful şi alcătuirea geologică

În cadrul arealului s-au individualizat următoarele subunităţi morfostructurale: Culoarul Izei cu terasele sale, Dealurile Maramureşului din jurul localităţii şi Piemontul Văratec. Culoarul Izei se întinde de-a lungul râului Iza, fiind constituit din depozite aluviale -nisipuri, pietrişuri (cuaternar – holocen) -, aduse de râul Iza.

Terasele şi Dealul „Cetăţeaua” sunt formate din depozite deluviale: nisipuri, pietrişuri, (cuaternar – holocen).

Dealurile Maramureşului sunt formate din gresii, marno-argile (Vf. Plăiuţ – 728 m, pliocen), marne, gresii, tufuri vulcanice (Bradova, miocen) şi conglomerate. Dealurile din zona Văii Vălenilor sunt formate din marne, gresii şi conglomerate (miocen), iar dealurile dinspre Piemontul Văratec sunt formate din marne, gresii tufuri (Dealul Morii – 551 m, tortonian).

Altitudinea minimă a localităţii este de 299 m, pe malul râului Iza, iar altitudinea maximă este de 800 m în Vârful Arborilor.

II. Hidrografia

Teritoriul localităţii Bârsana este străbătut de râul Iza, care colectează afluenţii de dreapta, Valea Hotarului, Valea Muntelui, Valea Caselor, Valea Cerbova şi afluenţii de stânga, Valea Slatinii, Valea Morii şi Valea Vălenilor.

Ca element hidrografic şi de atractivitate turistică poate fi amintit formarea unui lac în anul 2004, prin alunecarea unui versant care a blocat Valea Slatinii. Tot pe această vale a existat o fântână cu apă sărată hipotonă.

Populație

1.1 Structura demografică și evoluția populației

Conform datelor înregistrate la Institutul Naţional de Statistică, Comuna Bârsana a înregistrat la 1 ianuarie 2016 un număr de 4722 locuitori, dintre care 2367 bărbaţi şi 2355 femei.

În perioada 1992 valorile negative ale sporului natural, fenomenul migraţiei interne şi externe, au dus la o diminuare a comunei cu 2462 locuitori, ritmul fiind mai accentuat între anii 2000+2005. Acest lucru se datorează şi faptului că satul Onceşti s-a desprins de comuna Bârsana în anul 2004 (în 2004 erau 6495 locuitori iar în 2005 a scăzut la 4953 locuitori).

1.2.1 Structura pe vârsta și sexe

Structura pe vârstă a populației ne indică un proces de îmbătrânire demografică marcată în primul rând de scăderea natalității, care a determinat o reducere a populației tinere (0-14) ani și creșterea populației vârstnice (de 60 și peste 60) ani

Ponderea populației vârstnice (de 60 și peste 60 ani) a fost în creștere în perioada 1992-2016).

Comparativ cu anul 2001, anul 2016 se remarcă reducerea ponderii populației tinere (0-14) ani de la 19,69% la 15,16% și creșterea ponderii celei vârstnice de (60 ani și peste 60) de la 21, 98% la 24,02%.

Din perspectiva populației pe sexe, în anul 2016 s-au înregistrat următoarele valori: 2.341 (49,79%) persoane de sex feminin ,iar 2360 persoane de sex masculin (50,20%).

Rata de mortalitate reprezintă numărul de persoane decedate la 1.000 de locuitori intr-un an de referință. În comuna Bârsana au fost înregistrate următoarele valori: 8,81‰ în anul 1992, crescând cu aproape 5 procente la 13,40‰ în 2016.

Din punct de vedere a locuințelor existente la sfârșitul anului 2011, pe forme de proprietate privată în comuna Bârsana erau înregistrate un număr de 1850 de gospodării pentru o populație stabilă de 4902 locuitori.

Portul popular

Portul popular constituie un element etnografic important pentru identitatea românilor din Maramureş. În regiune, el este unitar, însă la nivel de detaliu, prezintă aspecte care permit identificarea locuitorilor după satul de provenienţă, în funcţie de elementele costumaţiei.
Încă de la început trebuie menţionat faptul că multă vreme îmbrăcămintea se prezenta aproape în totalitate în alb şi negru, întrucât aceste culori proveneau direct din materiale naturale, mai târziu fiind introduse şi altele, obţinute din plante (ierburi, plante cultivate, coajă de copaci etc.). Ulterior a fost utilizată pe scară largă culoarea roşie, aceasta fiind armonios îmbinată cu primele două, în îmbrăcămintea tradiţională.

Hainele erau obţinute în gospodărie, în instalaţii tehnice proprii sau aflate în proprietatea întregii obşti, fără a fi aduse din alte părţi. Aceste aspecte sunt demonstrate atât de portul popular tradiţional cât şi de denumirile principalelor piese componente. De exemplu, „pânzătură” înseamnă năframă şi era realizată din pânză ţesută, de unde îi provine şi denumirea.
În general, se foloseau materii prime de origine vegetală şi animală aflate la îndemâna locuitorilor: fibre de cânepă, pentru cămăşi şi gatii; paie şi rădăcini pentru pălării; piei de animale pentru căciuli, cojoace, curele, cizme.

şi opinci; lână pentru gube, gubiţe, lecrice, cioareci, ciorapi şi obiele (obdiele), iar podoabele erau confecţionate din diferite metale, pietre de valoare etc.

Pătura bogată a populaţiei avea posibilităţi multiple de cumpărare şi de multe ori achiziţiona materiale de peste graniţă, introducând în port elemente alohtone îndepărtându-l de cel specific românesc.

După sosirea evreilor în Maramureş, în secolele XVIII-XIX, cantitatea de stofe din materiale artificiale, de import a crescut foarte mult.

Datorită conservatorismului ei, populaţia considera drept bizară şi nespecifică, neromânească îmbrăcămintea produsă de fabrică preferând-o pe cea pe care o producea în gospodărie.

După cel de-al doilea război mondial, influenţele industrializării şi ale mobilităţii populaţiei şi-au pus amprenta asupra îmbrăcămintei de fiecare zi, diminuându-i unitatea şi autenticitatea prin apariţia unor piese de îmbrăcăminte ieftine, uşor de procurat şi de întreţinut (salopete, blugi, costume, cămăşi etc.), precum şi prin renunţarea la portul pălăriei.

Din păcate, nu au fost preluate de la oraş cele mai potrivite exemple, ci s-a produs un nefericit amestec, prin intermediul navetiştilor.
Inevitabil, şi intelectualii satelor au renunţat cu timpul la portul popular
Locuitorii satului respectă şi păstrează tradiţiile mai bine decât în multe alte părţi din ţară. Portul bârsăneştilor (bărsăneştilor), ca de altfel a tuturor locuitorilor satelor din Maramureşul istoric se structurează pe următoarele categorii: portul copiilor (numiţi „coconi” sau prunci), feciorilor şi fetelor, adulţilor (a oamenilor căsătoriţi), portul bătrânilor, portul de fiecare zi, portul de sărbătoare, portul de doliu.

1.1 Elementele componente ale portului bărbătesc

Acestea sunt: pălăria („clopul”) şi căciula („cuşma”), cămaşa („cămeşa”), puloverul („sfetărul”), „pieptaru”l, cojocul, „gatile” şi „cioarecii”, „gubiţa” şi „guba”, cizmele, opincile şi cureaua lată.

Specifice anotimpului rece sunt: căciula („cuşma”), cămaşa („cămeşa”), puloverul („sfetărul”), „pieptarul”, cojocul, „gatile” şi „cioarecii”, „gubiţa” şi „guba”, cizmele, opincile şi uneori cureaua lată. Unele dintre cele mai subţiri, constituie componente ale portului de vară, dar se poartă şi iarna pe sub hainele groase, fiind acoperite în parte de acestea. Ele vor constitui obiectul unui studiu separat.

1.2 Portul specific femeilor

Portul femeiesc este constituit din: năframă (numită, de fapt, „pânzătură”) cămaşă lungă („cămeşă” şi „stan”), „sfetăr”, „pieptar”, cojoc, fustă „(sumnă” sau „sugnă”), „zadie”, „lecric” sau „lecrec”, opinci de “oargă” (din piele de bovină prelucrată special), „obiele” sau ciorapi de lână.

1.2.1 Podoabe şi accesorii

Dintre podoabe, apare struţul în „clop”, la bărbaţi, iar din ce în ce mai rar, zgarda de mărgele, la fete. Ca accesorii se poartă traista de diferite mărimi.

1.2.2 Îmbrăcămintea capului

„Clopul” poate fi de „păr” şi de paie. Mărimea „clopului” la maramureşeni este medie sau mică. „Clopurile” de paie au pătruns de pe Valea Marei şi diferă ca aspect în funcţie de vârstă.

„Pânzătura” era în trecut din pânză ţesută din cânepă, bumbac sau lână, apoi s-a trecut la „harast” („fibre PNA”), „caşmir” (provenit de la caprele de Caşmir) iar în prezent este din “delin”, având diferite motive şi coloraturi relativ stridente. Femeile care au depăşit 60 de ani poartă doar „pânzături” de culoare neagră, cele între 50-60 de ani poartă de asemenea „pânzături” de culori închise (maro şi negru) iar tinerelor le sunt specifice culorile deschise. La acestea se manifestă în prezent moda “retro” a baticurilor din trecut, purtate în urmă cu mai multe decenii. Acestea sunt foarte scumpe.

1.2.3 Îmbrăcămintea părţii superioare a corpului (bustului)

“Cămeşa” era confecţionată în trecut din cânepă, apoi din cânepă amestecată cu in. Mai târziu s-a trecut la bumbac iar în prezent se face uneori şi din mătase artificială. La cămăşile femeieşti s-a trecut de la moda în 5, 7, 9 „vârfuri” la “cămeşa cu fereşti” (dantela prezintă o serie de goluri). De asemenea, a avut loc trecerea de la cămaşa cu mâneci lungi la cea cu mâneci scurte şi cu dantelă. Cămăşile femeieşti bătrâneşti nu au dantelă. Cămăşile bărbăteşti prezintă un guler neîndoit, au un model pe piept, sunt cu “chetori“ şi sunt fie largi, fie, din ultimele două decenii, strânse la mâneci. Cămăşile bătrâneşti bărbăteşti sunt cu “chetori”, fără model şi cu mânecile largi.

Pieptarul este realizat din „pănură” de lână bătută în “piuă”. În trecut a fost alb, dar în ultimii 30 de ani a primit culoarea albastru închis.

„Sfetărul” poate fi din lână, harast, mohair (fire obţinute de la caprele de Angora din China, Turcia, Australia) etc. şi are modele diferite, fiind croşetat cu mâna sau cu maşini speciale.

„Lecricul” era purtat în trecut de majoritatea bărbaţilor şi femeilor şi prezintă specificitatea că se obţine din „pănură” de lână „bătută în piuă”. La bărbaţi este alb, la femei a fost tot alb, dar acum e vopsit în negru sau albastru foarte închis, de multe ori combinat cu verde închis . Astăzi, acest element de port se poate observa doar la femei şi la persoanele în vârstă, fiind înlocuit de „gubiţă”, care este de culoare albă, păroasă şi se realizează în vâltoare. Acestea au pătruns de pe Valea Marei şi au reuşit să înlocuiască în mare parte lecricele. Gubiţele sunt purtate atât de către cei tineri cât şi de către cei vârstnici.

1.2.4 Îmbrăcămintea părţii inferioare a corpului

„Gatile” sunt pantaloni bărbăteşti, largi, din pânză albă ce trec puţin de genunchi.

„Cioarecii” sunt pantaloni de iarnă, croiţi din „pănură” groasă prelucrată în piuă, din lână albă.

„Sumnele” sunt din diferite materiale („tergal”, „caşmir” – introdus în secolul al XIX-lea, catifea, silon), cele mai noi sunt din „travir” şi sunt cusute în pliuri. Iniţial acestea au fost din lână şi erau ţesute în carouri, asemănător „trăistilor” de azi de pe văile Izei şi Vişeului. Pe sub ele femeile poartă o prelungire a cămăşii numită „stan”.

„Zadiile” erau în trecut constituite din fâşii roşii şi negre, apoi au apărut şi alte culori (galben, albastru) şi se purtau atât în partea din faţă cât şi în cea din spate. Actualmente, s-a revenit la „zadiile” în roşu cu negru, şi se poartă mai mult în partea din faţă (adică numai „zadia” din faţă).

1.2.4 Încălţămintea

Opincile sunt purtate atât de către femei cât şi de către bărbaţi dar într-o pondere redusă, fiind folosite cu ocazia sărbătorilor sau diferitelor festivităţi. În costumaţia actuală, de fiecare zi, le regăsim doar la unele persoane de vârsta a treia.

„Obielele” sunt constituite din material asemănător celui care apare şi în „gubiţe” şi sunt legate cu curele. Uneori în locul acestora se folosesc ciorapii din lână tricotaţi manual şi care sunt la rândul lor legaţi cu curele” (Hotea M., Hodor, N., 2006, pag. 89-92.
Deşi influenţele vestimentaţiei moderne sunt foarte puternice iar preţul de achiziţionare a unui costum tradiţional este destul de ridicat, portul popular „bărsănesc” este viu şi este încă purtat cu sfinţenie, în special în zilele de sărbătoare religioasă. Considerăm că acesta va continua să dăinuie în timp datorită identificării oamenilor de aici, cu locul, cu portul şi cu tradiţiile sale. (Hotea M., Hodor, N., 2006).

Ultima actualizare: 14:00 | 4.12.2023

Sari la conținut