Dincolo de coline şi păduri, există o altă geografie  mai profundă , aceea a sentimentelor. La temelia tuturor acestora – coline, păduri, sentimente – se află credinţa, iubirea şi nădejdea. Aici, în aceste locuri, oamenii şi lucrurile sunt împăcate cu ele însele, împacaţi cu ei inşişi. Sfântul lăcaş al Mănăstirii Bârsana apropie, o data mai mult, Valea Izei de Dumnezeu. O mănăstire de maici este inceputul retemeluirii a ceea ce a fost odinioară, o vatra de ortodoxie într-un autentic, „picior de plai, pe-o gură de rai”.
Aici, ca şi-n alte locuri miraculoase din ţară, înţelegem, mai bine, locul neamului românesc, între Dumnezeu şi bucata de pământ. Aparţinând de Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului, Mănăstirea „Soborul Sfinţilor celor 12 apostoli” din Bârsana este situată la 22 de km sud-est de municipiul Sighetul Marmaţiei, la ieşirea din Bârsana, spre podul Slătioarei, unde spaţiile dumbrăvilor largi ale Izei se strâmtează, spre localitatea Strămtura, fiind cel mai strămt vad al Izei. De la kilometrul 17 al Drumului Judeţean 186, trecând pe sub o frumoasa poartă maramureşeană, se răsuceşte în sus aleea care duce lin spre mănăstire; intrarea în incinta propriu-zisă se face pe sub semeţul Turn – clopotniţa, dincolo de care, pe partea dreapta, biserica taşneste mlădioasă spre cer – până nu demult, cea mai înaltă biserica de lemn din lume.

Așezământul a fost construit la mijlocul secolului 16 de către domnii Drăgoşeşti care au mai ctitorit și mănăstirea de la Peri (Săpânţa de azi). Mănăstirea purta hramul Sf. Nicolae și era una dintre cele mai importante din întreg ținutul Maramureşului. Aici și-a avut în aceea vreme reședință episcopul Gavril Ştefanca (Gavril Bârsana). Biserica a fost folosită în scopuri monahale până în 1791, când mănăstirea a fost desfiinţată.Mănăstirea Bârsana este reînființată în 1993 odată cu binecuvântarea acestui loc de către PS Justinian Chira – episcop al Maramureşului și Sătmarului. Este începută construcția bisericii noi, a altarului de vară, a chiliilor și a paraclisului. Întreg ansamblul este realizat de meșterii din Bârsana.

Folosind ca sursă de inspirație tradiția locală, toate clădirile din incinta mănăstirii sunt executate din lemn de stejar și pietre de rău, fiind ridicate de meșteri din localitate, asigurând astfel continuitatea artei cioplirii și îmbinării lemnului. În prezent ansamblul monahal cuprinde: Biserica din lemn în stil maramureşean, Aghiasmatarul, Stăreţia, Altarul de Vară, Casa duhovnicului, Casa artistului, Casa meșterilor, Praznicarul cu trapeza, Muzeul mănăstirii, Turnul Clopotniţa, Poarta maramureşeana de la intrare, Monumentul funerar. Acestea sunt legate printr-o serie de alei care sunt flancate de frumoase aranjamente florale. Există chiar și un mic lac în incinta mănăstirii cu un mic pod deasupra.

Maramureşul este tãrâmul sãrbãtorilor creştine. Aici, timpul nu este mãsurat în luni, zile şi ore, ci în vremea semãnatului, a Postului Mare şi a Sfintelor Paşti, a cositului şi a Sãrbãtorii Sfintei Marii, a recoltei şi a pregãtirilor pentru Crãciun. Atunci când îşi terminã munca, maramureşenii sãrbãtoresc cu toatã însufleţirea. Îşi pleacã smeriţi capul pentru rugãciune, dar se şi bucurã de joc, de horit şi de locurile în care s-au nãscut. Pentru a simţi ritmul acestei regiuni trebuie sã o vizitaţi în timpul sãrbãtorilor, când pãmântul, obiceiurile şi oamenii se unesc într-un dans care contureazã Maramureşul…